Nu… Chiar niciodată nu am știut cum să încep o expunere scrisă. Când venea vorba de prezentări orale, trucul pe care l-am învățat la diversele proiecte ASMI a fost să mă iau de cineva/ceva din sală, să recurg la evenimentele curente ce se desfășurau sub ochii tuturor: fie că era vorba de ceva din încăpere, ceva de actualitate sau mai ales de ceva ce ne lega, dar aici este realmente mai greu.
Și uite așa, începând cumva stângaci am ajuns la cuvintele de interes : „ne leagă”. Pe noi ne leagă acest acronim A.S.M.I., ce ascunde în sine multe momente trăite intens împreună. Au fost niște ani frumoși care, asemenea multora din viață, au început dintr-o joacă. Au început de la un afiș văzut întâmplător pe un perete destinat preponderent orarelor. Eram băiatul nou, venit în București cu o dorință imensă de afirmare. Viața îmi surâsese în orașul meu natal și voiam să mă dezvolt în continuare … oferind. Așa a început povestea cu trupa de teatru Pionii și Asociația Studenților la Matematică și Informatică, lucruri care m-au ajutat mult în viață ulterior.
Viața în asociație mi-a oferit o experiență mai aproape de cuvântul „completă” decât aceea de pe băncile facultății. Acolo am descoperit oameni noi, care între timp mi-au devenit și prieteni apropiați. Oameni care au crezut în mine în afara vieții academice. Aici totul se desfășura pe alt plan. Am crescut treptat și uite că m-am trezit voluntar… involuntar în lumea aceasta. O lume pe care viață mi-o dăduse să mă dezvolt. Am profitat și nu regret! Îmi amintesc de multe clipe și câteodată mi-e greu să le scriu pentru că simt că nu am starea potrivită fiecărui moment. Fiecare întâmplare aduce cu ea o stare pe care încerc să o regăsesc atunci când vă scriu. Mi-au plăcut multe și am încercat să îmi dedic timpul liber (puțin de altfel) în acest scop.
Artă în Dar, IMSmart, Cariere, Caravana Educațională, Dialog deschis cu bobocii (boboacele în cazul meu), proiecte noi despre care nu mai știu probabil, proiecte mai vechi, ședințele târzii de la ora 8 seara, discuțiile în contradictoriu, arta expunerii unui discurs, crezul unei idei, transmiterea ei publicului, controlul emoțional – sunt lucruri pe care le înveți în această organizație.
În perioadă noastră, echipa se dezvolta considerabil – țin minte că după recrutări, numărul studenților voluntari din ASMI se dublase în 2013. Erau niște confirmări că începem să ne afirmăm ca echipă. O echipă ce nu de multe ori se întâlnea prin Grozăvești la ore târzii, prin parcări, terase, lângă niște oameni care aveau cu totul altă optică și a căror discuții nu se rezumau decât la sine și mai puțin la ceilalți. Proiectele se dezvoltau în continuu și echipa creștea astfel. Îmi amintesc de o ședință mai tensionată la mine în camera 808, în care au venit și foștii președinți să discute cu noi cei din noua echipă. Eu mâncam zacuscă destul de relaxat. Jean aproape plângea. Până și fetele cântărețe de pe holul de la 8 schimbaseră repertoriul din Celine Dion în Tudor Gheorghe “Of, ce dor, ce chin, ce jale”. Lucrurile s-au calmat într-un final. Asociația a trecut prin multe momente, dar toate au rostul lor și toate duc la o construcție. Am rememorat un episod mai special pe care eu îl regăsesc foarte constructiv pentru o echipă. Momente frumoase au fost prea multe și mi-e greu să scriu despre ele pentru că sunt parte din mine și simt că le deteriorez existența interioare punându-le explicit în cuvinte.
Prima adunare generală cu cei doi noi președinți, primul training la Brașov în compania Deei, primele emoții, primele cântări cu Jean pe alt hol decât cel din A1 la Sighișoara, primele cuvinte de încurajare ale lui Popa, bineînțeles urmate de puține urlete în stilul caracteristic cu care sigur v-ați obișnuit deja. Primele dezbateri în noua echipă și bineînțeles vechea echipă formată din Dani și Silvia care a crezut necondiționat în noi. Țin să le mulțumesc pentru asta. A fost o experiență completă și magică în felul ei.
Astăzi mă uit la poze de la câțiva km distanță și nu pot decât să mă bucur că am fost și eu parte cândva din această familie. Mă bucur să văd cum au crescut oamenii și ce amploare a prins acest acronim în viața studențească de la Facultatea de Matematică și Informatică București. Mi-e dor.
De aceea și din multe alte motive vă mulțumesc că v-am cunoscut pe toți și că ați înțeles faptul că timpul meu de multe ori curgea diferit.
Cert e că au rămas multe lucruri imateriale în spate, care contează infinit mai mult decât orice bucată de hârtie pe care s-a scris, de multe ori în grabă, ceva.